Romii din Satu Mare reclamă „abuzurile repetate” ale poliției față de membrii comunității. Consilierul județean Godzsa Zsolt susține că polițiștii folosesc ca pretext eventuale infracțiuni sau contravenții comise de câteva persoane pentru a lovi fără discriminare oamenii, inclusiv copii.
Se așterne ultimul covor de asfalt la Autostrada Transilvania, pe tronsonul Sebeș-Turda, astfel încât această secțiune va fi finalizată până la sfârșitul anului, anunțat ministrul transporturilor, Cătălin Drulă.
Casa din Cluj-Napoca a fostului lider comunist, Béla Kun, a fost scoasă la vânzare de agenția internațională Sotheby’s la prețul de 1,6 milioane de euro. De profesie jurist, Béla Kun a ajuns la cârma Ungariei în urma revoluției bolșevice, că președintele Republicii Ungare a Sfaturilor, până la ocuparea Budapestei de armata română.
La evenimentele Zilelor Maghiare din Cluj vor avea acces doar persoanele vaccinate, cei care vor prezenta un test PCR efectuat cu cel mult 72 de ore în urmă sau un test antigen făcut în ultimele 24 de ore, au anunțat organizatorii.