Reprezentantul unei firme înregistrate în România a fost pus sub acuzare în Ungaria pentru că a comercializat un produs asemănător hipocloritului de sodiu de uz casnic, despre care susținea că este medicament antiviral.
Compania americană Diligent, una dintre cele mai importante companii software şi servicii din lume, va înfiinţa noul său centru global de dezvoltare a produselor la Budapesta.
Două organizații ale maghiarilor din România, ambele legate de fostul episcop reformat László Tőkés, au dat publicității un comunicat prin care țin să reafirme, în legătură cu promulgarea legii privind Ziua Tratatului de la Trianon, că Ziua de 4 iunie este si va fi zi de doliu pentru maghiari.
La alegerile din 6 decembrie va fi deschisă, în premieră, o secție de votare și în județul Hajdú-Bihar din Ungaria (vecin cu județul Bihor din România), unde în ultimii ani s-au stabilit mii de români, pentru a beneficia de condițiile de locuire superioare și prețurile avantajoase la locuințe.