• Astăzi, de Ziua Culturii Naționale, la Târgu Mureş, se dă startul Maratonului de lectură cu tema „Poveşti târgumureşene – poveşţi, poezii, istorie despre Târgu Mureş”. Maratonul va continua în 22 ianuarie, de Ziua Culturii Maghiare.
• Ziua Culturii Naționale va fi marcată, astăzi, și la Szeged (Ungaria) printr-o expoziţie din fotografiile regizorului Silviu Purcărete. Expoziţia intitulată “Lumea lui Purcărete” este rezultatul unei colaborări între artist, ICR, Teatrul Naţional din Budapesta şi UNITER. Vernisajul expoziţiei va fi urmat de proiecţia filmului “Undeva la Palilula”, realizat în 2012 şi care la Szeged va fi văzut pentru prima oară.
• Cancelaria Prim-Ministrului Ungariei a declarat anul 2020 anul dezvoltării comunităţilor, în care obiectivul prioritar este acela de a ajuta comunităţile maghiare de peste graniţe să prospere în locul lor natal.
• INTERVIU: Vorbim despre conceptual ”Zero Deșeuri”/”Zero waste” cu soții ELEKES Gabriella şi István (Gheorgheni, jud. Harghita), fondatorii proiectului comunitar „Nullka”. Întrebăm dacă este doar o nouă modă sau provine din respectarea sinceră a naturii.