Skip to content
- Judecătoria
Miercurea Ciuc a anulat amenda de 3 000 de lei aplicată de Jandarmeria Harghita
lui Róbert Grüman, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, pentru că nu
a anunţat evenimentul Consiliului Judeţean din data de 6 iunie şi la
jandarmerie.
- Rutele
aeriene libere, introduse în Ungaria în 2015, vor fi implementate în curand România
şi Bulgaria – a anunţat compania ungară de gestionare a traficului aerian HungaroControl
S.A. Spre deosebire de perioada de până acum, nu vor mai exista căi aeriene
prestabilite, ci aeronavele vor putea călători pe cea mai scurtă cale dintre
punctele de intrare şi de ieşire ale spaţiului aerian naţional. Datorită
acestei modificări, distanţa parcursă în zbor se va reduce cu o medie de
aproape 20 de mii de kilometri pe zi, ceea ce înseamnă o economie zilnică de 70
de tone de combustibil, o reducere de 220 de tone a emisiilor de dioxid de
carbon şi, de asemenea, o reducere a timpului efectiv de zbor cu 23 de ore.
- In
cadrul Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festivalul Dramaturgiei
Româneşti (FEST-FDR) 2019 cu spectacole indoor, pe 4 scene (3-11 noiembrie),
astazi Teatrul Maghiar de Stat din Cluj prezintă spectacolul ‘Ilegitim’ (Adrian
Sitaru).