Skip to content
- Guvernul ungar se aşteaptă ca preşedinţia română a UE, care va începe din ianuarie, să fie înţelegătoare faţă de punctele de vedere ale statelor membre care se opun imigraţiei şi să nu ducă disputa privind migraţia într-o direcţie care să alimenteze divergenţele şi mai mult – a declarat Szabolcs Takács, secretar de stat în cadrul Cancelariei Primului Ministru al Ungariei, după întrevederea pe care a avut-o la Bucureşti cu George Ciamba, responsabil pentru preşedinţia română a UE.
- Hunor Kelemen candidează pentru un nou mandat de preşedinte al UDMR, la congresul care va avea loc în primăvara anului viitor. Anunţul a fost făcut în cadrul unei întâlniri informale pe care preşedintele Uniunii a avut-o cu jurnalişti, la Cluj-Napoca.
- Continuă protestele la Budapesta, în faţa televiziunii publice, unde doi deputaţi de opoziţie au fost târâţi din sediul televiziunii cu forţa, luni dimineaţă. Cei doi au petrecut noaptea în clădire, în speranţa de a transmite live un comunicat cu revendicări după adoptarea, miercuri, a unei legi de modificare a Codului Muncii, denumită de sindicate „legea sclaviei”.
- Institutul Maghiar din Bucureşti este gazda unui recital cu titlul „Debussy 100”, susţinut de harpistul Sasha Boldachev, pianista Ana Silvestru şi soprana Edith Borsos, ultimele două fiind laureate ale Festivalului Muzicii Maghiare. Trio-ul oferă publicului o incursiune în muzica lui Claude Debussy, la o sută de ani de la trecerea în nefiinţă a compoziturului.