Interviu cu istoricul de artă Várallyay Réka, o cunoscătoare de excepție a conacelor din regiunea Trei Scaune, despre potențialul satului Bicfalău, despre păstrarea imaginii cât mai autentice a satului și despre posibilitatea de a intra în patrimoniul UNESCO.

Astăzi e o zi specială pentru iubitorii de carte din București. Biblioteca Institutul Balassi organizează, un talcioc de carte cu titlul „Cine caută, găseşte!”, unde vor fi expuse numeroase cărţi şi reviste de limbă maghiară, care pot fi luate gratuit. Evenimentul are loc între orele 10:00-22:00

Tehnicianul lutier Papfalvy Ferenc din Ungaria este unul dintre invitații Festivalului de Harpă, care începe astăzi la Universitatea Națională de Muzică din București. Festivalul reunește harpiști din 7 țări ai Europei, propunându-și promovarea harpei, în rândul publicului de toate vârstele. Startul festivalului este dat de deschiderea expozițiilor de de harpe ale firmelor CAMAC din Franța și Papfalvy Hárfamíves din Ungaria. (ora 9:30)

Dacă nu se găseşte o soluţie până pe 1 decembrie, noii studenţi ai Universității Central Europenedin Budapesta (CEU) îşi vor începe studiile la Viena – a anunțat Michael Ignatieff rectorul- președinte al instituției.

Consiliul Naţional Secuiesc solicită comunităţilor maghiare de creştini din lume să se roage, iar locuitorilor Ţinutului Secuiesc să aprindă, după rugăciunea comună, focuri de veghe cu ocazia Zilei Autonomiei Ţinutului Secuiesc, care va avea loc pe 28 octombrie.

 

 

 

Bejegyzés navigáció