Skip to content
- Mai mulți politicieni de vârf și-au retras semnăturile și nu mai susțin proiectul de lege privind parteneriatului civil. Din această cauză, depunerea proiectului la Parlament întârzie – a declarat deputatul UDMR, Csoma Botond, unul dintre inițiatori.
- Conferința Tinerilor Maghiari, afiliată UDMR, și Organizația de Femei a UDMR au anunțat public că susțin adoptarea unei legi privind parteneriatul civil, care să reglementeze inclusiv situația cuplurilor heterosexuale care, din diferite motive, nu doresc să se căsătorească.
- S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, în perioada 22-30 noiembrie. Sunt invitate cincisprezece trupe de teatru din douăsprezece țări din întreaga lume. Tema festivalului este războiul.
- Interviu cu Csapó Dup Réka, profesor universitar la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti iniţiatorul expoziţiei care prezintă o selecţie de lucrări internaţionale realizate la taberele de creaţie organizate de Centrul Cultural şi de Arte Lăzarea, judeţul Harghita începând din 1974.
- Interviu cu Sabin Gherman, distins cu premiul Pro Amicitia al Uniunii Jurnaliştilor Maghiari din România, decernat pentru ziarişti, redacţii care contribuie la reconcilierea româno-maghiară.
- Sub bagheta dirijorului Jankó Zsolt, dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Oradea şi al Operei Maghiare din Cluj se desfasoara astazi concertul al Orchestrei Naţionale Radio în care va fi prezentată lucrarea „Marea”, semnată de compozitorul francez Claude Debussy, ascultată în premieră absolută la Paris, în anul 1905.