• Astăzi, la Casa de Cultură Petőfi Sándor din Bucureşti se sărbătoreşte ziua prieteniei maghiaro-bulgare. Cele două comunităţi din Bucureşti se întâlnesc anual de ziua sfântului Ivan din Rila, protecrorul Bulgariei.
  • Pe 22 octombrie, la ora 18.00, la Teatrul Nottara, are loc spectacolul Concert festiv An Kodály- Motive maghiare. Organizatorul evenimentului, Institutul Balassi din Bucureşti, a dedicate acest spectacol deopotrivă Zilei Naţionale a Ungariei, cât şi personalităţii compozitorului, pedagogului şi etnomuzicologului Kodály Zoltán, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la naşterea, respectiv a 50 de ani de la moartea sa.
  • În perioada 26 – 29 octombrie 2017 se va desfă?ura ?Festivalul de teatru maghiar în Bra?ov ?Edi?ia I – 2017?, organizator: Asociaţia pentru Diaspora Maghiară din Transilvania, Braşov, la Teatrul ?Sică Alexandrescu?
  • Ştafeta Veteranilor Invictus, formată din vânători de munte de la Sfântu Gheorghe, a ajuns miercuri în centrul municipiului Miercurea Ciuc, la statuia Ostaşului Necunoscut şi îşi va continua drumul spre Carei, acţiunea are rolul de a aduce un omagiu militarilor care au fost răniţi sau şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţiuni. Mesajul pe care au dorit să-l transmită voluntarii Invictus este că eroii care s-au jertfit pentru ţară nu trebuie uitaţi nicioadă.
  • Conducerea Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Covasna a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi Parchetul în legătură cu o serie de declaraţii ale preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamás Sándor, care ar fi prejudiciat imaginea instituţiei. Comisarul şef-adjunct Mircea Diacon a declarat că Tamás Sándor a făcut în repetate rânduri remarci negative cu privire la activitatea Protecţiei Consumatorului Covasna, care au culminat, în luna septembrie cu compararea acestei instituţii cu organizaţia rasist-extremistă Ku Klux Klan din America.
  • Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, susţine că Uniunea Europeană nu sprijină soluţia ca o parte din urşii din România să fie exportaţi în ţări unde nu mai există, prevederile europene menţionând cota de recoltare ca modalitate de conservare a speciilor de carnivore mari. În calitate de membru al Comitetului Regiunilor şi raportor pe tema coexistenţei cu marile carnivore, Borboly Csaba a făcut saptamana aceasta la sediul Parlamentului European din Bruxelles, o prezentare a situaţiei din ţara noastră. În cadrul conferinţei, secretarul general al Direcţiei Generale de Mediul a Comisiei Europene, Nicola Notaro, a afirmat că relocarea urşilor în alte state membre nu este o soluţie, iar situaţia acestora trebuie rezolvată de fiecare stat în parte.
  • Corul bărbaţilor înfiinţat de un profesor de muzică din valea Ghimeşului câştigă din ce în ce mai multă faimă cu cântecele religioase şi de cătănie interpretate. Corul participă şi la misele de Paşte şi Rusalii şi alte sărbători religioase ? Reportaj.
  • Şeful executivului de la Budapesta, Viktor Orban, a declarat, miercuri, că ungurii doresc ca frontierele externe ale Europei să fie închise, iar cele interne să rămână în continuare deschise. Viktor Orban a făcut această declaraţie la deschiderea celui de-al 6-lea forum anual al Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, eveniment la care România este reprezentată de ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu.

Bejegyzés navigáció