Skip to content
- Proteste astăzi, anun?ate de sindicali?tii din sănătate: Zeci de persoane din judeţul Harghita şi Covasna vor participa la mitingul de la Bucure? Se protestează fa?ă de prevederile legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
- Situaţie fără precedent la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita: peste o mie de copii, persoane cu dizabilităţi şi vârstnici, aflaţi în sistemul de protecţie socială, trăiesc, de peste două săptămâni, din mila furnizorilor, din cauză că Direcţia de Asistenţă Socială nu mai are bani pentru hrană, rechizite, haine, încălţăminte, medicamente şi produse de igienă. Încă nu s-a făcut nici aprovizionarea cu lemne de foc, deşi temperaturile negative s-au instalat deja în zonă, iar cei aproape 800 de angajaţi nu-şi vor primi salariile începând cu luna octombrie. Demersurile făcute de conducerea instituţiei la diferite ministere au rămas fără niciun răspuns.
- Parlamentul European dezbate azi de urgenţă criza din Spania, după referendumul de independenţă a Cataloniei.
- Au fost alese proiectele câ?tigătoare din cadrul programului ?Mai mult decât un loc pe hartă? ini?iat de către Funda?ia Comunitară Covasna. În total vor beneficia de pe urma acestui program 1.500 de copii ?i peste 100 de înso?itori, din 36 de grupe, care vor avea parte de excursii gratuite. Scopul programului este de a aduce la cuno?tin?a tinerilor avantajele pe care le prezintă jude?ul Covasna, din punct de vedere cultural, economic, de ce nu ?i social.
- 111 gravuri ale pictorului renascentist german Albrecht Dürer au fost expuse începând de ieri timp de o lună la Muzeul ?Casa Mureşenilor? din Braşov (3 oct.-3 noi.). Interviu cu Thomas Emmerling, colecţionar de artă din Germania.
- Prima premieră a stagiunii la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc va avea loc vineri, cu un spectacol de Tamási Áron, scriitor născut acum 120 de ani (Curcubeul înşelător). Avem un interviu cu directorul teatrului, Parászka Miklós.
- Joi, 5 octombrie, Teatrul ?Andrei Mure?anu? va surprinde publicul din Sfântu Gheorghe cu premiera spectacolului ?Dreptul la muncă?, în regia lui Theo Herghelegiu.
- Între 6-8 octombrie va avea loc Târgul de carte pentru copii BOOKerini la Cărtureşti Verona din Bucureşti. Printre invitaţii festivalului se află şi Institutul Maghiar Balassi.
- Pe 8 octombrie se împlinesc 25 de ani (1992) de la deschiderea, la Bucureşti, a Centrului Cultural Ungar (la 8 octombrie 1992 a fost inaugurat, la Budapesta, Centrul Cultural Român (Directorii institutului: Járai István 1992-1996, Hergyán Tibor 1996-2010, Bretter Zoltán 2010-2012, Kosa András László 2012- ).
- Din 9 octombrie a.c., Centrul de Transfuzie Sanguină din Sfântu Gheorghe va avea program de donare de sânge ?i seara, între orele 17:00 şi 20:00. To?i donatorii beneficiază de tichete de masă, analize medicale gratuite, dar ?i de o gustare.
- 12-15 octombrie 2017: Cunoscutul regizor maghiar Arpad Schilling, premiat de Uniunea Teatrelor Europene va fi prezent cu spectacolul ?Exit? (coproducţie România-Serbia) la Platforma Internaţională de Teatru Bucureşti #4, care va avea loc în perioada 12-15 octombrie la ARCUB-Gabroveni şi Point Art Hub.