Skip to content
- Astăzi începe la Miercurea Ciuc prima ediţie a Festivalului de Film din Secuime organizat de Primăria Miercurea Ciuc şi teatrul din municipiu1. În cadrul festivalului de film care se desfăşoară timp de 10 zile, vor fi proiectate 26 de filme şi vor avea loc şi numeroase programe adiacente proiecţiilor.
- Începând de mâine până duminică are loc la Miercurea Ciuc prima ediţie a Zilelor Spitalului Miercurea Ciuc. Scopul evenimentului este comunicarea, cunoaşterea de către specialişti şi populaţie a personalului, a lucrărilor de dezvoltare realizate începând cu 2010 când Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc a trecut în subordinea Consiliului Judeţean Harghita.
- Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba a depus la Avocatul Poporului o petiţie semnată de 15 mii de persoane, care solicită luarea de măsuri cât mai urgente în vederea asigurării siguran?ei cetă?enilor, a bunurilor acestora, respectiv la luarea de măsuri pentru conservarea speciilor protejate de lege
- În perioada verii jandarmii din judeţul Harghita au participat la mai mult de 2000 de acţiuni stabilind 449 de contravenţii, iar în 191 de cazuri au aplicat amenzi, în 11 dintre acestea pentru hrănirea ilegală a animalelor sălbatice mari.
- După Miercurea Ciuc şi Tg. Secuiesc, din această toamnă Sf. Gheorghe va deveni al treilea municipiu unde se vor desfăşura prelegerile Academiei de Argint, prelegeri pe diferite teme ştiinţifice, culturale, politice, organizate de către Universitatea Sapientia din Miercurea Ciuc. Prelegerile au loc la fiecare doua săptămâni, in zilele de marţi la Colegiul National „Szekely Miko”.
- Fermierii membrii ai Asociaţiei Agricultorilor Maghiari din România vor avea acces pentru o sumă modică la informaţiile de specialitate din baza de date a Camerei Agricole Naţionale Ungare, s-a anunţat la reuniunea fermierilor maghiari din România şi Ungaria, care a avut loc la Arad.