Secuii sunt cei mai gospodari cetățeni ai țării. În Harghita, județ cu cel mai mare procent al etnicilor maghiari (cca. 85%), nivelul economiilor depășește de trei suma creditelor contractate de populație, potrivit datelor comunicate de Banca Națională a României.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Levente Vass, este de părere că numărul bolnavilor Covid-19 în situaţie critică va creşte în continuare. Totodată, oficialul a mărturisit că foarte multe dintre cele aproximativ 1600 de paturi ATI afectate bolnavilor Covid-19 funcţionează în spitale modulare.
La sfârşitul săptămânii s-a prăbuşit turnul vechii biserici reformate din satul Tonciu, judeţul Bistriţa-Năsăud. Tavanul casetat al bisericii, realizat în 1711, este considerat de specialişti deosebit de valoros şi a fost salvat de specialiştii Eparhiei Reformate de Ardeal.
Fosta jurnalistă Diana Apahidean a pierdut definitiv procesul cu TVR Cluj de unde a fost dată afară după realizarea unui reportaj în care a inserat înregistrări de pe Youtube şi a distorsionat fapte, cu scopul de a compromite Zilele Maghiarilor din Cluj. După patru ani de procese, Diana Apahidean trebuie să achite şi o notă de plată de peste 7000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Delegaţia Fidesz din Consiliul Europei s-a alăturat Grupului Alianţei Conservatorilor şi Democraţilor din Consiliul Europei. Din grup mai fac parte, printre altele, Partidul Conservativ din Regatul Unit, Partidul Lege şi Justiţie (PiS) din Polonia, respectiv Liga şi Fratelli d’Italia din Italia.