Skip to content
- Conducătorii administraţiilor locale din Ţinutul Secuiesc au remis, agenţiei ungare de presă MTI o declaraţie comună în care cer Comisiei Europene să repună pe ordinea de zi iniţiativa cetăţenească europeană Minority SafePack. Declaraţia semnată de preşedinţii consiliilor judeţene Harghita, Covasna şi Mureş, precum şi de primarii oraşelor din Ţinutul Secuiesc constată: comunitatea maghiară din România a aşteptat aderarea ţării la UE. Ea se aştepta nu numai la dezvoltare economică şi la prosperitate, ci şi la drepturi care asigură protecţia şi promovarea limbii şi culturii materne, precum şi utilizarea liberă, neîngrădită a simbolurilor comunitare.
- Potrivit unui studiu recent, Alianţa Pentru Unirea Românilor (AUR) a devenit vizibilă în România prin antimaghiarism, însă partidul şi-a schimbat retorica şi a reuşit să intre în Parlament prin abordarea a trei subiecte: anti-elitism, conservatorismul şi protecţionismul economic. Ascensiunea AUR a fost analizată de Institutul Bálványos prin examinarea „universului AUR” conturat pe reţelele de socializare. Potrivit sociologului Tibor Toró, Director de cercetare al Institutului Bálványos, concluziile au fost trase în urma analizării a 11 000 de postări şi 500 000 de comentarii apărute pe 34 de platforme publice aparţinând partidului.
- Reprezentanţii autorităţilor locale din Odorheiu Secuiesc şi a 16 localităţi din jurul municipiului fac demersuri pentru a înfiinţa o asociaţie de dezvoltare metropolitană pentru a putea depune împreună proiecte eligibile în cadrul Programului Naţional de Rezilienţă şi Recuperare.
- În sistemul de învăţământ din judeţul Harghita nu se constată trendul crescător al infectărilor cu COVID-19, cum este în toată ţara. În această săptmână au fost înregistrate mai puţine cazuri, decât în săptămâna precedentă atât în rândul cadrelor didactice, cât şi a elevilor.
- Polițiștii, jandarmii și polițiștii locali din judeţul Covasna au continuat activitățile de verificare a respectării măsurilor instituite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Au fost verificate peste 700 de persoane şi aplicate amenzi de 1500 lei.
- Forumul Civic la Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) a nominalizat-o pe preşedinta Fundaţiei „Mihai Viteazul“ din Sfântu Gheorghe, Maria Peligrad, pentru titlul „Pro Urbe“, cea mai înaltă distincţie instituită de Consiliul Local Municipal. Premiul „Pro Urbe“ se acordă în fiecare an în luna aprilie, în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe, unei persoane care a împlinit vârsta de 70 de ani.
- Potrivit speranţelor guvernului ungar acoperirea vaccinală completă a populaţiei poate fi realizată până în luna iunie, poate chiar până în mai – a declarat ministrul care conduce Cancelaria Prim-ministrului, la o conferinţă de presă online.