Deşi pare că vine din neant, partidul Alianţa pentru Unitatea Românilor are în spate o structură şi o logistică clădite de foarte mulţi ani, iar spre deosebire de defunctele PRM sau PPDD cu care a fost asemuit de mulţi comentatori, pare mult mai înrădăcinat, prin legături cu structuri semi-oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române, cum este Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR) – declară într-un interviu acordat postului nostru sociologul István Horváth, directorul Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale.
Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Hunor Kelemen, consideră demisia premierului Ludovic Orban ca „un semn al normalităţii”, având în vedere că decizia a fost luată ca urmare a unui rezultat înregistrat de PNL mai slab decât cel aşteptat, la alegerile de duminică.
Agenţia de ştiri britanică Reuters a ilustrat ştirea despre demisia premierului României, Ludovic Orban, cu o poză a primului ministru al Ungariei, Viktor Orbán. Ulterior, fotografia a fost ştearsă, fără însă ca agenţia să menţioneze această modificare la finalul articolului, cum obişnuieşte.
Guvernul Ungariei şi al Poloniei au confirmat că vor continua să se sprijine reciproc şi că nu au intenţia ca în perspectiva unui veto asupra bugetului Uniunii Europene şi fondului de redresare să rupă cooperarea bună dintre cele două ţări, a semnalat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, la Bruxelles, după întâlnirea miniştrilor de externe din statele membre ale UE. Anterior, surse au declarat pentru Reuters că cele două ţări a primit ultimatum până marţi ca să renunţe la veto pe bugetul UE.