Deși are o serie lungă de nemulțumiri vizavi de activitatea guvernului, UDMR va vota moțiunea de cenzură inițiată de PSD numai dacă va fi convins că, în urma căderii guvernului, țara ar ajunge într-o situație mai bună – a declarat postului nostru liderul senatorilor maghiari, Attila Cseke.
Mâine, miercuri debutează Zilele Maghiarilor din Cluj. Evenimentul, ajuns la cea de a 11-a ediție, va fi acompaniat de măsuri anti-Covid stricte, participarea fiind condiționată de înregistrare prealabilă.
Compania deţinută de oraşul Gheorgheni şi de Sectorul 5 al Budapestei, înfiinţată în urmă cu 24 de ani pentru stimularea turismului din jurul Lacului Roşu, va fi lichidată. Monturist SRL a intrat în atenţia presei după ce administratorul firmei a făcut plângere penală împotriva fostului primar al oraşului Gheorgheni, János Mezei, ulterior pus sub acuzare de DNA și demis, înainte de a fi achitat.
Prezentată zilele trecute ca susținător al regimului Lukasenko, Ungaria sprijină „poziția poloneză” în cazul situaţiei din Belarus. Anunțul a fost făcut de Péter Szijjártó, ministrul ungar al afacerilor externe, după ce premierul polonez, Mateusz Morawiecki a propus repetarea alegerilor prezidenţiale din Belarus în prezenţa unor observatori internaţionali.