Skip to content
- Moştenitorii contelui Kemény János au câştigat în instanţă, pentru a doua oară, o parte din dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră de la statul român. După cinci amânări, Tribunalul Judeţean Prahova, în hotărârea irevocabilă de ieri, a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a dispus reconstituirea în favoarea reclamanţilor a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 57 hectare.
- A VIII-a ediţie a Săptămânii Haferland va fi organizată în perioada 30 iulie – 3 august, în localităţile Archita, Cloaşterf, Homorod, Rupea, Saschiz, Criţ, Buneşti, Roadeş, Meşendorf şi Viscri. Organizatorii și-au propus să promoveze nu doar satele săsesti, ci și comunitatea și pe cei care duc mai departe tradițiile săsești. Ediția din acest an se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Exceleneței Sale Dr. Markus Söder, prim ministru al Landului Bavaria. Programul festivalului va include concerte de orgă și muzică clasică în bisericile fortificate, precum și ateliere pentru cei mici.
- După o pauză generată de contextul pandemiei de Covid-19, Centrul de Cercetări Subacvatice din județul Covasna a anunțat că își reia activitatea, continuând programele începute, dar și lansând unele noi. Managerul Departamentului de Terapii Speciale din cadrul Centrului de Cercetări Subacvatice, Szabó Jenő, a declarat că unul dintre proiectele care se va derula în această perioadă este cel intitulat „Triunghiul succesului: copii, părinți, terapeuți, împreună!” Proiectul este finanţat de MOL România, iar grupul țintă este format din 48 de copii, cu vârsta între 3 și 18 ani, activitățile fiind organizate pe parcursul a 12 săptămâni și constând în sesiuni de terapie cu unde sonore în mediul acvatic. Beneficiile acestei terapii, cunoscută sub denumirea „TUSMA”, au fost confirmate de testele clinice efectuate de Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie, iar specialiștii Departamentului de Terapii Speciale din cadrul Centrului de Cercetări Subacvatice al județului Covasna o utilizează de mulți ani.
- La finalul acestei săptămâni (31 iulie – 01 august), se va desfășura la Râșnov cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Total 2020. Traseul găzduit de Valea Cetății este unul dintre cele mai apreciate de către concurenți, organizatorii Trofeului Râșnov powered by Total așteptându-se la un număr semnificativ de participanți.
- Începând din septembrie, învăţământul ungar va avea loc în şcoli. Guvernul se pregăteşte pentru un început de an şcolar tradiţional – a comunicat Maruzsa Zoltán, secretar de stat ungar pentru educaţie.
- Avem un interviu cu euritmistul Barabássy Somogy Örs (Targu Mures – Vác). Euritmia este o forma de miscare caracterizata prin reprezentarea vizuala (gestuala) a vorbirii sau a muzicii folosind corpul uman ca instrument de redare. In interviu se pomeneste si de a doua latura a euritmiei (cea didactic-pedagogica), precum și de o a treia – cea terapeutica – dimensiune de sine statatoare folosita in tratarea diferitelor deficiente.