Skip to content
- Interviu cu învăţătoarea Tankó Molnár Mária despre obiceiurile populare de Sânziene la Madaraş (HR).
- Interviu cu astrologul amator Csaba Torma din Arad a cărui fotografii au fost selecţionate de o emisiune ştiinţifică online din Ungaria.
- Secţia COVID a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, care a funcţionat până acum în clădirea principală, a fost mutată într-un imobil separat, acest lucru făcând posibil ca şi celelalte secţii să îşi reia treptat activitatea – a delcarat managerul spitalului, András Nagy Róbert.
- Primarul staţiunii Covasna, Gyerő József, propune consilierilor locali aprobarea reducerii cu 50% a impozitului pe clădirile deţinute de operatorii de turism din localitate, afectaţi de criză.
- Deputatul UDMR Csoma Botond a declarat că parlamentarii Uniunii au susţinut desfiinţarea indemnizaţiilor speciale şi a adăugat că subiectul pensiilor speciale a fost folosit până acum mai mult în lupta politică internă. Plenul Camerei Deputaţilor a dat, ieri, vot favorabil proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă.
- De-a lungul a aproape trei luni Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti își redeschide larg porțile cu expoziția de fotografie de presă a Uniunii Jurnaliștilor Maghiari din România (ora 19:00). La concursul de fotografii dedicate memoriei lui Halász Gyula, devenit cunoscut cu pseudonimul Brassaï au participat fotoreporteri şi ziarişti maghiari din România şi din străinătate, cu fotografii realizate în 2019, respectiv fotografi maghiari din Ungaria şi de pretutindeni, cu fotografii realizate în România sau cu imagini care prezintă viaţa maghiarilor din afara granițelor Ungariei.