Skip to content
- Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat ieri că este de acord într-o oarecare măsură cu afirmaţia din propunerea liderului PSD (Marcel Ciolacu) potrivit căruia nu există dialog între Parlament şi Guvern. Kelemen a adăugat: „Noi aflăm din presă ce vrea să facă Guvernul în zona fiscală, economică, socială şi nu cred că este cea mai bună idee, fiindcă e greu să susţii ceva despre care n-ai ştiut, nu ai nicio idee’.
- O suprafaţă totală de peste 25 de hectare de vegetaţie uscată a ars ieri, în Harghita, pompierii militari şi civili intervenind pentru stingerea a patru incendii, care s-au manifestat în mai multe zone ale judeţului. Incendiile s-au înregistrat la Topliţa, Odorheiu Secuiesc, Gării din Jolotca, la Lueta. Intervenţiile au fost îngreunate de vântul puternic.
- Opt persoane din Harghita au fost amendate şi apoi plasate în carantină, în ultimele 48 ore, întrucât nu au respectat măsura izolării la domiciliu. Cele opt persoane au fost duse în centre de carantină. Instituţia Prefectului arată că în acest week-end, poliţiştii şi jandarmii au aplicat 180 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 324.000 lei. În HR au fost confirmate, până în acest moment, două cazuri pozitive de infecţie cu noul coronavirus.
- Guvernul ungar a demarat o reorganizare semnificativă a bugetului. A promis că va reduce finanţarea pentru partidele politice şi va introduce noi taxe pe bănci şi companiile multinaţionale din sectorul distribuţiei, pentru a creşte veniturile la buget necesare pentru combaterea pandemiei de coronavirus, transmite Bloomberg. Şeful de cabinet al premierului ungar, Gulyás Gergely, a declarat că partidele politice îşi vor pierde jumătate din finanţarea de la buget, ceea ce va genera economii la buget în valoare de aproximativ 3,5 milioane dolari.