• INTERVIU cu KÓSA András László, directorul Institutul Balassi din Bucureşti despre evenimentele organizate, în luna noiembrie, în cadrul anului comemorativ ”30 de ani în libertate”, care reflectă asupra schimbării de regim din 1989. Astfel vor avea loc o serie de proiecții de filme documentare și de dezbateri despre efectele comunismului în țările din Europa.
• REPORTAJ despre ediția a 11-lea a Taberei de Creație Plastică din Valea Boroș-Lunca de Jos (jud. Harghita). Din materialul taberei s-a deschis, la Skanzenul din Valea Boroș, și o expoziția de artă plastică care poate fi văzută până la sfârșitul acestui an.
• Filmul maghiar „Deva” al regizoarei SZŐCS Petra din Cluj-Napoca a obţinut, la sfârşitul săptămânii trecute, premiul „Dialog” la Festivalul de Film de la Cottbus (Germania). Pelicula va fi proiectată joi, 14 noiembrie, la București, în cadrul Săptămânii Filmului Maghiar (ora 20.00, Cinema Muzeul Țăranului). Începând cu sfârşitul lunii noiembrie va fi accesibil pe canalele alternative de distribuţie, iar în cinematografe se va proiecta începând cu luna decembrie. Filmul prezintă povestea unui orfelinat din Deva, iar filmările au fost realizate la Deva şi la Petroşani.
• Candidatul la președinție din partea UDMR, Kelemen Hunor a primit aproape 20 de mii de voturi în județele din vechiul regat unde nu trăiesc maghiari sau numărul lor este mult inferior numărului voturilor primite de candidatul UDMR.
• Politologul SZÉKELY István explică participarea redusă a electoratului din zonele locuite majoritar de maghiari prin faptul că alegerile prezidențiale au fost despărțite de cele parlamentare, acestea din urmă având o miză mult mai mare pentru maghiari.
• Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, KORODI Attila, a declarat într-o conferinţă de presă că pentru Uniune turul doi al alegerilor prezidenţiale nu ar trebui să reprezinte „un stres şi o prioritate majoră”, punctând faptul că formaţiunea trebuie să se concentreze pe ce se va întâmpla în 2020, la alegerile locale şi parlamentare.
• Sociologul HORVÁTH István, directorul Institutului Național de Studierea Minorităților opinează că, deși maghiarii din România se simt decepționați de Klaus Iohannis, cei care se vor prezenta la vot în turul doi, îl vor susține într-o proporție covârșitoare pe actualul președinte.