• Astăzi începe Festivalul de Film de la Miercurea Ciuc, unde timp de o săptămână, vor fi prezentate mai multe producţii cinematografice din Ungaria şi România, dar şi din cinematografia international. În acest an vor fi prezenţi mai mulţi actori, regizori sau producători ai filmelor prezentate (23-29 septembrie).
• În această perioadă se desfășoară Zilele Maghiare din judeţul Hunedoara, care au ajuns la ediţia a X-a. Cu prilejul ediţiei jubiliare, în perioada 19-29 septembrie, sunt organizate peste 50 de evenimente în 10 localităţi hunedorene.
• Ieri, 22 septembrie, a fost dezvelită, la Sfântu Gheorghe, statuia fondatorului Bisericii Unitariene şi a libertăţii religioase, DÁVID Ferenc. Aceasta este a doua statuie a lui Dávid Ferenc inaugurată după aniversarea a 450 de ani de la proclamarea libertăţii religioase în Transilvania. În august, la Cluj-Napoca, oraşul său natal, a fost inaugurată o statuie a fondatorului Bisericii Unitariene.
• Şedinţa Naţională a Delegaţilor Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) l-a reconfirmat, sâmbătă, în funcţie pe preşedintele CSOMORTÁNYI István. Csomortányi a fost ales preşedinte al PPMT la Şedinţa Naţională a Delegaţilor organizată pe 23 martie la Oradea, însă candidatul clasat pe locul II, Sándor Soós, a atacat în instanţă rezultatul scrutinului, pe care l-a pierdut la un vot diferenţă. Un nou termen în acest dosar va avea loc săptămâna viitoare.
• Transilvania are nevoie de un nou transilvănism, al cărui esenţă trebuie să fie alianţa ei cu Bucureşti şi Budapesta – a declarat NÉMETH Zsolt, Preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungarieila Şedinţa Naţională a Delegaţilor Partidului Popular Maghiar din Transilvania, care a avut loc, sâmbătă, la Târgu Mureș.
• Echinocţiul de toamnă – ora 10:50.
• Peste 100 de biciclişti au pus roțile în mişcare, ieri, 22 septembrie, cu ocazia marşului ciclist organizat de Agenția pentru Protecția Mediului pentru celebrarea Zilei Europene a Mobilității la Satu-Mare.
• Scrimera ungară KREISS Fanni a câştigat ediţia a doua a Memorialului ”Tudor Petruş” la floretă feminin, ieri, 22 septembrie, după ce a învins-o în finală pe compatrioata sa PÁSZTOR Flóra, cu 15-7, în Sala ”Ana Pascu” din Bucureşti.
• Mâine, 24 septembrie de la ora 19 va avea loc vernisajul expoziției Confluențe la Institutul Maghiar din București. Expoziţia Confluenţe include mai multe forme ale artei vizuale contemporane, cuprinzând atât medii tradiționale – lucrări de pictură, sculptură, desen, grafică, cât și pe cele alternative – instalație interactivă, artă conceptuală și artă digitală. Curator: Nagy Andrea, artist plastic, asistent universitar. Expoziţia va fi finisată în Noaptea Albă a Galeriilor (11 octombrie 2019).