• Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a anulat sentinţa care menţine decizia Comisiei Europene de a refuza înregistrarea iniţiativei cetăţeneşti europene iniţiată de preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc privind regiunile naţionale. Conform motivări sentinţei atât prima instanţă sesizată, cât şi Comisia Europeană au aplicat greşit dreptul comunitar atunci când au refuzat înregistrarea iniţiativei cetăţeneşti europene privind îmbunătăţirea situaţiei regiunilor minorităţilor naţionale.
  • Un număr de 4007 elevi din județul Covasna, 2082 din clasele a VII-a (599 de la secția română și 1483 de la secția maghiară), iar  1925 din clasele a VIII-a (534 la secția română, 1391 la secția maghiară) sunt așteptați la simularea Evaluării Naționale pentru clasa a VIII-a, la care vor participa și clasele a VII-a, conform datelor anunțate ieri de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna. Simularea se referă la probele scrise și  va începe luni, 11 martie, cu proba la limba și literatura română, va continua marți, 12 martie, cu proba la matematică și miercuri, 13 martie, cu proba la limba și literatura maternă, iar în 22 martie este programată afișarea rezultatelor.
  • A mai rămas doar o săptămână pentru depunerea de către cei interesaţi a formularelor privind destinaţia a 2% sau 3,5 % din impozitul pe venit la ANAF. Faţă de anii precedenţi, termenul de depunere a declaraţiilor fiscale a fost devansat cu două luni, ultima dată fiind 15 martie.
  • Nu s-au amânat banchete, căsătorii religioase din cauza vizitei papei Francisc la Şumuleu Ciuc. Ziarele locale au întrebat mai multe societăţi care se ocupă de organizarea evenimentelor, care au declarat, că o singură reuniune programată pentru 1 iunie a fost amânată până acum, iar preoţii romano-catolici întrebaţi au declarat, că se vor întoarce în satele şi comunele lor pentru a oficia căsătoriile imediat după participarea la misa papei Francisc de la Şumuleu Ciuc.
  • Clubul de fotbal A.S. Atletico STEAUA,  în parteneriat cu D.J.T.S. Covasna, organizează  în perioada 09 – 10 martie a.c.  cel mai mare turneul de fotbal pentru copii, ,, Cupa Ştefan MIU’’,  la care și-au anunțat participarea 78 de echipe.

Bejegyzés navigáció