Ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei, Péter SZIJJÁRTÓ are întrevedere astăzi de la ora 10:00 cu ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, iar de la ora 12:30 cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
Dezvoltarea și prosperitatea sectorului IMM din Transilvania reprezintă o preocupare constantă pentru UDMR care urmărește acest scop prin modelarea în favoarea antreprenorilor a legislației atât la nivel național, cât și european, a afirmat deputatul european Iuliu Winkler, ieri, la Helsinki, după realegerea sa în funcția de prim-vicepreședinte al SME Europe.
Duminică începe la București Săptămâna Filmului Maghiar. Acest eveniment este dedicat celor mai recente producții ale cinematografiei maghiare. Vor fi proiectate filme artistice, scurtmetraje, filme de animație și documentare, oferind cinefililor posibilitatea de a cunoaște toate genurile cinematografiei de astăzi. INSERT: KÓSA András László, directorul Institutul Balassi.
Mâine la Sfântu Gheorghe va avea loc Parada Cârnaților și Festivalului Verzei, unde o papară făcută din 600 de ouă va constitui cel mai mare mic-dejun din secuime.
În urma colaborării cu Universitatea de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta, astăzi la ora 19.00 la Institutul Balassi se prezintă publicului din România doi studenţi chitarişti de la universitatea budapestană, NAGY Márton şi SZALAI Lotti. Cei doi tineri artişti evoluează la Bucureşti în cadrul Festivalului „Serile de chitară” organizat de către Asociaţia Kitharalogos, apoi sâmbătă, la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania din Braşov, iar pe data de 12 noiembrie, vor urca pe scena sălii mici a Filarmonicii din Sibiu, sub egida festivalului ArsHungarica.
Astăzi, la ora 20:00, la Teatrul Lipscani se lansează albumul ReBorn al lui AG Weinberger. Tema centrală a noului album al lui AG Weinberger este omul nou care trăiește în armonie cu mediul său apropiat și îndepărtat, capabil să acționeze cu responsabilitate, să gestioneze sarcinile colective ale umanității depășind interesele proprii.