Prefectul judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei, l-a amendat pe primarul din Odorheiu Secuiesc, cu 5000 de lei, pentru că în 23 octombrie, ziua comemorării revoluţiei din 1956, au fost arborate steaguri ale Ungariei, fără să fie acompaniate de cele ale României.
Preşedintele Kelemen Hunor a subliniat, în contextul consultărilor care au avut loc la Palatul Cotroceni, că trebuie respectate toate opiniile emise de Comisia de la Veneţia, inclusiv cea referitoare la proiectul de lege privind statutul minoritălor naţionale, blocat în Parlament din anul 2005.
Charta Universităţii de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Tîrgu Mureș (UMFST), înfiinţată prin comasarea Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș şi a Universităţii „Petru Maior”, a fost adoptată în absenţa cadrelor didactice maghiare. Acestea au anunţat că vor boicota lucrările senatului până ce vor fi oferite garanţii privind funcționarea, în bune condiții şi pe termen lung, a învățămîntului în limba maghiară.
UDMR contestă prevederile noii legi pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului care prevede o birocratizare excesivă a funcţionării ONG-urilor, deşi o modificare de ultima oră ar fi exceptat UDMR, împreună cu celelalte organizaţii ale minorităţilor naţionale reprezentate în Parlament, de la obligaţia unor raportări împovărătoare, ca timp şi resurse.