Skip to content
- Aproape 9.4 milioane de euro au cheltuit cei 88.000 de turişti români, care şi-au petrecut minivacanţa de Ziua Naţională în diferitele oraşe şi staţiuni din România, conform datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc. Pentru prima dată după 1989 pachetele turistice interne au fost preferate faţă de cele din străinătate de către turiştii români.
- Dacă reuşim să depunem în parlament anul acesta proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc, iar UDMR va fi partener în acest demers, atunci putem spune că am reuşit să realizăm ceva cu ajutorul compromisurilor ? a declarat europarlamentarul Laszlo Tokes la conferinţa organizată la Sfântu Gheorghe cu ocazia împlinirii a 10 ani de la realizarea pluralismului politic maghiar din Transilvania, adică anul 2007, când Laszlo Tokes a câştigat primul mandat de europarlamentar.
- Organizaţia de tineret a PPE a adoptat la şedinţa de la Belgrad hotărârea privind sprijinirea drepturilor minorităţilor naţionale din Europa cuprinsă în iniţiativa cetăţenească Minority SafePack, hotărâre propusă de către Conferinţa Tineretului Maghiar din România. Organizaţia de tineret a Partidului Popular European YEPP solicită instituţiilor şi statelor membre ale UE să sprijine discuţiile privind cunoaşterea drepturilor minorităţilor, să fie partenere în lupta împotriva marginalizării, xenofobiei şi intoleranţei şi să acorde o atenţie sporită minorităţilor autohtone din UE.