Skip to content
- Subcomisia parlamentară pentru problemele maghiarilor efectuează un turneu în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş. În cadrul întâlnirilor vor fi abordate o serie de probleme întâmpinate de către autorităţile locale alese în relaţia cu prefecturile judeţelor. Vîrză Mihăiţă deputat PSD a confirmat, că prezenţa în teritoriu a parlamentarilor are scopul de a analiza problemele care sunt semnalate de către reprezentanţii maghiarilor din România. Daniel Vasile reprezentantul minorităţii rome din parlament a declarat, că şi pentru problemele minorităţii rome există o subcomisie parlamentară. Din punctul lui de vedere este foarte important, ca să se informeze în teritoriu despre problemele locale.
- La Chişineu Cris se deschide pe 26 mai un nou birou parlamentar pentru deputatul UDMR de Arad Peter Farago.
- 56 de persoane juridice au solicitat sprijin în cadrul sesiunii de proiecte organizat de către Consiliul Judeţean Sălaj. Dintre acestea 37 vor primi fonduri de la consiliu. Din cei 37 de solicitanţi 20 au primit sprijin pentru activităţi de tineret şi sport în masă, respectiv 17 pentru activităţi de asistenţă socială.
- Consiliul judeţean Covasna a pus la dispoziţia organizaţiilor civice şi bisericeşti 800.000 lei pentru a asigura continuitatea în domeniul asistenţei sociale. Au solicitat acest sprijin în acest an 8 organizaţii cu 13 proiecte.
- Istoria formării poporului maghiar în oglinda ştiinţelor naturii ? interviu cu antropologul ungar Bíró András Zsolt, care a susţinut o serie de prelegeri pe această temă în oraşe din Transilvania.
- În cadrul celei de-a XV-a ediţie a Zilelor Maghiare din Bucureşti organizate de către Asociaţia Culturală Petofi din Bucureşti şi organizaţia teritorială a UDMR va avea loc concertul intitulat pe urmele lui Bela Bartok şi Zoltan Kodaly, inspirată din folclorul cules de cei doi mari compozitori. În cadrul evenimentului se va desfăşura la sfârşitul săptămânii Târgul de produse tradiţionale ?Ozosep? în curtea Institutului Balassi din Bucureşti.
- Supermaratonul Bekescsaba-Arad-Bekescsaba a ajuns la a 20-a ediţie. Reportaj