? Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, care este şi primarul municipiului, a declarat, joi, că regretă faptul că Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad (Tusvanyos), aflată în curs de desfăşurare, a pierdut o componentă importantă, anume dialogul interetnic cu partea română.Antal Árpád a menţionat că această universitate a devenit un loc de întâlnire şi dialog al ?elitelor civile şi politice?, dar, din păcate, oficialităţile române nu mai răspund invitaţiilor de participare. Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, care a ajuns la a XXVII-a ediţie, se desfăşoară în perioada 20-24 iulie a.c., sub motto-ul ?Am fost, suntem şi vom fi acasă în Europa?, iar potrivit organizatorilor, temele abordate în acest an au legătură cu cele mai importante şi actuale subiecte din Europa, cum ar fi criza imigranţilor, problema terorismului sau Brexit-ul.
? Municipiul Satu Mare va avea o Sală Polivalentă cu 3.000 de locuri, iar conducerea Primăriei se angajează să obţină finanţarea necesară realizării aceste investiţii.Potrivit primarului Kereskenyi Gabor, în urma discuţiilor cu conducerea Companiei Naţionale de Investiţii, s-a înţeles că Satu Mare este printre puţinele municipii reşedinţă de judeţ care nu dispun de o sală polivalentă.
? Cea de-a 6-a etapă a Campionatul Na?ional de Raliuri ? Dunlop, Transilvania Rally powered by Banca Transilvania se desfăşoară la Cluj. Competi?ia este organizată pentru al 5-lea an consecutiv de către echipa clujeană de raliuri, campioana na?ională en-titre, Napoca Rally Academy. Raliul este constituit dintr-un un total de 378,58 km din care 106,94 km grupa?i în opt probe speciale ?i două probe superspeciale: SS Cluj-Napoca de vineri, 22 iulie de la ora 20:30 din Pia?a Unirii ?i SS Polus Center din parcarea centrului comercial cu acela?i nume de sambătă 23 iulie de la ora 16:09.
? La 22 iulie se celebrează la nivel interna?ional Ziua Mondială a Creierului. Este pentru a treia oară când se celebrează în lume această zi, prima Zi Mondială a Creierului fiind sărbătorită în 2014.
PARTEA A II-A: Emisiunea ?Ştirile săptămânii? – va fi realizat de Székely Ervin.