Skip to content
- Tribunalul Judeţean Harghita a interzis prin Ordonanţă Prezidenţială furnizorului de agent termic pentru încălzirea centrală din Municipiul Gheorgheni să-şi oprească activitatea şi să părăsească oraşul, oferind astfel un răgaz primăriei, care va trebuie să preia acest serviciu.
- Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc a primit de mai bine de doi ani autorizaţie pentru recoltare de organe, dar în această perioadă o singură familie s-a oferit să doneze organele unei rude pentru transplant, dar acestea nu au fost corespunzătoare.
- Şcoala Generală Orbán Balázs din Odorheiu Secuiesc a câştigat 2000 de euro în cadrul programului naţional OlimpiadeleK organizat de Kaufland România şi Şcoala Valorilor în parteneriat cu Ministerul Educaţiei. Programul este destinat finanţării unor proiecte prin care procesul de învăţământ este făcut mai activ pentru copii din grădiniţe, clase primare şi gimnaziale.
- Două din cele zece filme documentare realizate de Centrul de Cultură al judeţului Covasna, în cadrul proiectului ?Meşteşuguri tradiţionale din Secuime ? revitalizare prin digitizare şi promovare?, finanţat din fonduri norvegiene, au fost prezentate publicului, la sfârşitul săptămânii, la Muzeul Etnografic Ceangăiesc din comuna Zăbala. Filmele au ca temă cioplitul lemnului şi ?ciobănitul?, respectiv ?Simbolurile tradiţionale ale atelierului de cioplit Haszmann din Cernat? şi ?Prepararea tradiţională a caşului în Zăbala?.
- Începe Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (18 – 25 ian.) – ora 16:00, la Catedrala Patriarhală Sf. Împăra?i Constantin ?i Elena. Cuvânt de învăţătură: Biserica Armeană. Tema rugăciunii pentru unitatea credin?ei de anul acesta este ?Chema?i să vesti?i faptele minunate ale Domnului??
- La Biblioteca Oră?enească din Odorheiu Secuiesc este vernisată expozi?ia ?Căile ferate din Transilvania 1867?1914?, de organizată de Institutul Balassi cu prilejul Zilei Culturii Maghiare (22 ian.). Expozi?ia prezintă istoria construirii căilor ferate din Transilvania de la compromisul austro-ungar până la izbucnirea primului război mondial. Expozi?ia se bazează pe colec?ia de fotografii originale din bogata arhivă a Muzeului Tehnicii ?i Transporturilor din Ungaria. La vernisaj va fi prezent directorul Institutului Balassi ? Institutul Maghiar din Bucure?ti, Kósa András László ?i realizatorul de machete feroviare, Buzás Mihály.