Skip to content
- Pentru al treilea an consecutiv, Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a alocat fonduri de aproximativ 150.000 de lei pentru programul ?Primul ghiozdan?, destinat copiilor care încep clasa pregătitoare, luni. Ieri, conducerea CJ Covasna a înmânat directorilor şcolilor şi liceelor din judeţ ghiozdanele echipate, urmând ca aceştia să le ofere celor aproximativ 2.300 de elevi înscrişi în anul şcolar 2015-2016 în clasa pregătitoare.
- În timp ce în cele mai multe judeţe s-a reuşit asigurarea derulării programului Laptele şi cornul pentru copii, în judeţul Harghita elevii vor primi aceste produse cu câteva săptămâni întârziere, deoarece ofertele pot fi depuse până pe 30 septembrie şi după această dată va urma licitaţia. Preşedintele CJ Borboly Csaba a declarat, că a primit datele privind efectivul de elevi foarte târziu de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, din acest motiv s-a întârziat cu anunţarea licitaţiei.
- Preşedintele PPMT, Szilagyi Zsolt susţine o conferinţă de presă la sediul PPMT din Cluj Napoca
- La Arad se deschide astăzi cea de-a 26-a ediţie a târgului internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje Agromalim, care se va desfăşura în perioada 10 – 13 septembrie, în cadrul complexului Expo Arad.
- Cel mai probabil mâine se va repune în circulaţie trenul care asigură legătura dintre Sighişoara şi Odorheiu Secuiesc, după ce primul termen fusese 10 septembrie. CFR Călători a scos din circulaţie trenurile pe ruta de mai sus din luna martie, iar pentru repunerea în funcţiune au fost purtate discuţii nu numai de către primăria Odorheiu Secuiesc, ci şi de către reprezentanţii Consiliului Judeţean Harghita şi chiar de către deputatul UDMR Antal Istvan.
- Curtea şcolii ?Avram Iancu? din oraşul Covasna va găzdui luni, după terminarea festivităţii de început de an şcolar, festivitatea de dezvelire a bustului revoluţionarului după care instituţia şcolară a primit denumirea. Realizarea bustului a fost finanţată de Asociaţia Cultural Creştină ?Justinian Teculescu? din Covasna.
- Reportaj de la întâlnirea reprezentanţilor Caselor ţărăneşti tradiţionale la Turnu, judeţul Arad.
- Anul acesta se împlinesc 125 de ani de la dezvelirea Statuii libertăţii din Arad. Cu această ocazie Asociaţia Statuii Libertăţii va realiza o serie de monede comemorative, care vor fi decernate la Zilele Maghiare din Arad de la începutul lunii octombriee