-
Intre 24 aprilie – 3 mai se vor desfasura zilele Sfantu Gheorghe in orasul Sf. Gheorghe. Deschiderea evenimentului (prin care se sarbatoreasca patronul spiritul al orasului) va fi la ora 19.30 in cadrul Concertului de Deschidere al Corului de Cameră Madrigal din Bucureşti, în cadrul programului naţional Cantus Mundi. (locatia: Biserica Krisztus Kiraly). Zilele Oraşului vor cuprinde un târg pentru meşteşugari, un oră?el al copiilor, concerte şi focuri de artificii
-
Intre 26-30 aprilie Institutul Maghiar din Bucuresti organizeaza Festivalul International al Filmului Politic. Scopul educativ al festivalului este desfiintarea golului dintre cotidianul cetatenilor alegatori si lumea politicienilor, descoperirea mecanismelor politice si motivatiei publicului prin intermediul artei cinematografice, precum si aducerea unui omagiu acelor cineasti, care au avut sau au de suferit din cauza opiniei lor politice exprimate prin film. In cadrul festivalului va fi proiectat un film maghiar: Ofiterul de legatura (A tartótiszt) de Varga Ágota (in prezenta regizoarei)
-
Turiştii care vizitează municipiul Sfântu Gheorghe au la dispoziţie, începând de ieri, o aplicaţie pe telefonul mobil care îi poate ghida şi le poate prezenta câteva dintre principalele puncte de atracţie ale localităţii. Aplicaţia ‘Pocket Guide’ a fost lansată de Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna şi poate fi descărcată gratuit sau contra cost (2,5 euro) pe smartphone în cazul în care nu se utilizează reţeaua de internet proprie. Programul rulează în trei limbi, română, maghiară şi engleză. Aplicaţia combină o hartă turistică şi un ghid turistic, practic e un ghid turistic digital bazat pe GPS.
-
Plenul Camerei Deputaţilor a vacantat în şedinţa de miercuri locurile foştilor deputaţi Markó Attila şi Gheorghe Neţoiu. Deputaţii au aprobat vacantarea postului lui Markó Attila Gábor cu 268 de voturi ‘pentru’, două ‘împotrivă’ şi şase abţineri, iar pentru vacantarea celui al lui Gheorghe Neţoiu s-au înregistrat 291 voturi ‘pentru’. În urma demisiei lui Markó A., plenul Camerei Deputaţilor nu va mai dezbate şi vota cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a lui Marko Attila.
-
Guvernul de la Budapesta a lansat un program pentru a-i determina pe tinerii care lucrează în străinătate să se întoarcă în ţară prin oferirea de sprijin pentru locuinţe şi prin asigurarea de locuri de muncă corepunzătoare. Programul vizează într-o primă etapă 50 de tineri care lucrează în Marea Britanie. Potrivit datelor Oficiului Central de Statistică, numărul cetăţenilor ungari care lucrează în străinătate de mai mult de un an este de aproximativ 350.000.
-
Zilele filmului românesc de la Sfântu Gheorghe, organizate de Asociaţia de tineret ?Ecou?, îi va avea ca principali invitaţi pe trei dintre protagoniştii producţiilor cinematografice ?De ce eu?? şi ?Aferim!? ? actorii Emilian Oprea, Andreea Vasile şi Alexandru Bindea. Publicul va putea viziona cele două filme şi îi va putea întâlni pe protagoniştii acestora în zilele de 26 şi 27 aprilie la Casa de Cultură Municipală din Sfântu Gheorgh.
-
Luna viitoare, pe 9 mai va avea loc Festivalul Kurtoskolacs, respectiv pe 23 mai Festivalul florilor comestibile. Evenimentele vor fi la la Sfântu Gheorghe. Festivalul florilor comestibile va reuni mai mulţi maeştri bucătari din România şi Ungaria care vor pregăti diverse meniuri pe bază de flori comestibile. Printre florile comestibile se numără trandafirii, zorelele, gălbenelele, crăiţele, muşcatele, florile de dovlecei, păpădia, panseluţele, levănţica, muşeţelul, liliacul alb, florile de tei, talpa gâştii şi limba mielului. Judeţul Covasna este ‘campion naţional’ la categoria festivaluri gastronomice.